Ce te costa sa ai bun-simt?

Discutie in lift.

„Fata. ieri a condus masina mea prietenul meu si azi mirosea a tutun de nu puteam sa stau si sa nu-ti imaginezi ca el e de ala care scrumeaza sau lasa chistoacele in scrumiera, nu, le arunca pe geam”…

Daca tot ai masina, si scrumiera si bani de tigari, ce te costa sa scrumezi in lacasul ala special conceput pentru scrum si chistoace? Stii, se cheama scru-mi-e-ra (de la ce crezi ca ii vine numele?) Cat de greu poate fi ca atunci cand cobori din masina sa iei scrumiera si sa o golesti la un cos de gunoi? Care e satisfactia aluia care arunca pe geam, scrumul, chistocul si eventual paharul de cafea ori ambalajul de la mancare?

Diferenta dintre un mitocan si un om cu bun-simt o fac in cazul de fata cele doua minute necesare pentru golit scrumiera dar ca sa ajungi sa te gandesti la cat de importante sunt cele doua minute, ar insemna ca cineva sa se fi ocupat de asta timp de 7 ani.

Din pacate vad din ce in ce mai des bipede mergand pe strada cu copii dupa ele si pe care faptul ca ala mic arunca pe jos orice, nu le provoaca nici o emotie. Cat de greu poate fi sa ii spui sa o arunce la primul cos de gunoi? E atat de greu sa iti educi copilul astfel incat atunci cand o sa cresca sa fie om si nu vreo copitata si sa nu arunce tigarile, ambalajele, scaunele, oalele sau eventual pe tine pe geam?

Cea mai mare dorinta a mea e sa doara mitocania!