Tocan oltenesc de oaie dobrogeana.

In sfarsit am luat oaaaaieeeeeee. Despre tocan am mai scris si cand l-am facut data trecuta. De data asta a iesit parca si mai bun, daca se poate una ca asta.

Cautam de nebuna oaie de muuulta vreme. Mai exact de cand m-am indragostit iremediabil de un preparat turcesc, la un restaurant din Constanta. Voiam sa il fac acasa ori de cate ori aveam eu pofta fara sa dau pe un kilogram de carne de oaie la magazinele arabesti cat pe ma’sa (intre 30 si 37 ron, hait!) Si mai voiam tocan. Musai.

Asa ca acum am luat oaia mea, si nu orice fel, ci una dobrogeana, de aia de mananca iarba sarata si are carnea gustoasa rau. A avut cam 27 de kilograme fara blana, cap si copite. Douazecisisapte de kilograme de rasfat culinar, ah! 🙂

Tocanul, cum spuneam , este o mancare arhaica, ciobaneasca, olteneasca, usor de facut si de pastrat si ne-mai-po-me-nit de buna. Mi se pare ciudat ca nu am gasit pe internet prea multe chestii legate de felul asta de mancare. E pacat sa nu fie cunoscut, e o pierdere.

Ciobanii o faceau in ceaun, pe pirostrii, cu lemne din padure, lucrurile se schimba, poftele raman, un aragaz si o oala incapatoare sunt multumitoare. Cand am facut tocanul asta, am imbinat utilul cu placutul. Am dezosat toata oaie, mai putin coastele, si le-am pus pe toate la fiert, de oase zic, oaselor le-am lasat si ceva carne. Asa am reusit sa pun in congelatorul meu de trei sertare aproape toata carnea.

Bun, sa revenim la oaia noastra. Carnea, cu oasele aferente, am pus-o la fiert, apa cat sa o acopere. Am mai pus: sare mare, boabe de piper, foi de dafin, cateva boabe de ienibahar si doi ardei iuti, de aia care arata ca margelele. Si am lasat-o sa fiarba pana s-a desprins frumos si oasele au iesit cu usurinta. Sa zicem vreo 3 ore. Dupa ce am scos toate oasele, am transferat carnea si zeama ramasa, care era putina, mai mult seu, intr-un vas mare de cupru, mostenire de familie care vad ca e nemaipomenit, zic asta pentru ca el, impreuna cu piatra de granit (despre care am mai vorbit si de care ma reindragostesc in fiecare zi, nici nu o mai scot din cuptor, si nu stiu cum am putut trai fara ea pana acum :lol:), au tinut tocanul cald 8 ore dupa ce am oprit cuptorul.

Ea acum incepe sa se prajeasca in seul propriu.

Am mai pus 3 cepe maricele si vreao 5-6 ardei raci, data trecuta ziceam ca asa ar trebui dar nu aveam, acum am avut asa ca reteta este fix cum o facea bunicul meu cand eu eram mica. Ieri ma gandeam ca nu imi explic cum de imi amintesc atat de bine de reteta asta si gustul ei.

Le-am taiat grosier, la robot, amestecate, ardeiul nici nu s-a taiat prea bine, era uscat, nici o problema, el trebuie sa isi lase aroma, oricum nu se poate manca asa ca daca sunt bucati mai mari se pot indeparta mai usor.

Astia sunt racii

Am mai pus ceva sare, piper macinat, putin cimbru si inca un ardei iute

Ciobanii continuau fierberea pe pirostrii, eu am mutat vasul in cuptor, pe piatra, carnea se desprinde in fasii.

Si se prajeste molcom la cuptor.

E gata, e cald, miroase atat de bine

L-am lasat sa se raceasca, seul se intareste si protejeaza foarte bine carnea.

Ciobanii nu aveau frigidere, si nici nevoie de ele, ei insa stateau la racoare in padure, eu nu 🙂 Am taiat minunatia calupuri.

Am pus-o in pungi si apoi in congelator.

Se mananca cu paine facuta in casa, cu coaja tare, si cu muraturi. Se scoate un pachet, se incalzeste in tigaie si se rasfata paipilele cu mancarea asta divina pe care imi vine sa o fac in Piata Constitutiei sa o impart lumii, sa se bucure cat mai multi oameni de ea.

Apropos de oaie, stiati ca singura propozitie din limba romana formata numai din vocale este „Oaia aia e a ei” ? Cred ca se referea la oaia asta si la mine 😛

PS Poze cu oaia atarnata in cinghel (bunicul meu ii spunea cinghil) de caisul ciobanului nu o sa va pun, sa nu se oripileze careva 😀

 

Tocan de oaie.

Tocanul este o mancare pe care eu am intalnit-o doar in partea olteniei si asta cu mult timp in urma.

Este o mancare pe care o faceau ciobanii (poate o mai fac si azi, nu am mai fost de mult pe la o tarla, cum ii zice in oltenia la stana) pentru ca le era foarte la indemana, are ingrediente putine si se poate pastra mult timp, O facea bunicul meu cand eram eu mica si mi-a ramas intiparita in minte, el nu prea gatea dar asta si pestele uscat erau specialitatea lui. La bloc mai greu dar cum nu mai mancasem de aproape 20 de ani, am facut-o, am redescoperit-o si o sa mai fac cu siguranta.

Cel mai bun tocan iese toamna cand oile sunt grase, e de preferat un noaten (oaie de un an).

O oaie, 1 kg de ceapa, 6-7 ardei kapia, in original sunt ardei de raci (nici astia nu sunt foarte raspanditi, sunt ardeii pe care oltencele ii umplu cu carne alaturi de sarmale, se pastreaza uscati) 3-4 frunze de dafin, sare si piper boabe.

Carnea de oaie se spala, se transeaza si se pune la foc acoperita cu apa, se pune sarea, o mana de piper boabe, frunzele de dafin si se lasa la fiert, ei faceau in ceaun pe pirostrii, eu tot in ceaun dar pe aragaz. Se scoate spuma stransa deasupra din cand in cand. Se fierbe pana ce carnea se desprinde de pe oase, In timp ce fierbe, iese seul din carne iar apa scade ajungand in final sa se prajeasca la foc mic. Dupa ce scoatem oasele, punem ardeiul taiat fasii si ceapa solzisori si lasam incontinuare pe foc pana scade toata apa si carnea se prajeste uniform. Spre final trebuie sa amestecam in ceaun mai des, sa nu se lipeasca.

Asta este toata treaba. Ciobanii o lasau in ceaunul respectiv, seul protejeaza carnea si aceasta se pastreaza foarte bine toamna si iarna. Cand voiau sa manance tocan taiau o bucata, o incalzeau si o mancau cu paine, usturoi si muraturi.

Eu am lasat-o in tuci (dupa ce ne-am infruptat din ea ca hunii, desi are putine ingrediente este o mancare absolut delicioasa) apoi am taiat-o cuburi si am pus-o in pungi la congelator. Cand mi se facea pofta, mai scoteam cate o bucata (tocmai am terminat-o pe ultima)

Cam asa arata congelata.

Si pusa la incalzit. Musai calda se mananca.

O mancare pe care ar trebui sa o incercati macar o data.

 

Tocan, nu tocana, da? 🙂