RSS

Arhive zilnice: 5 iulie 2013

Ultima gaselnita.

Dimineata, a venit la mine la usa un ins cu un ecuson in piept pe care scria Adrian Lunganu – Manager la SPF Transporter sa ma pricopseasca. Zicea ca e de la o firma de publicitate care face reclama unei firme care este concurenta Zepter, urmeaza sa isi deschida magazin in Plazza Mall, produse nemtesti si elvetiene si isi fac publicitate. Eu, norocoasa cum sunt, pentru ca am raspuns corect la intrebarea „tigaia asta este mai scumpa sau mai ieftina de 400 euro” – am castigat-o, era doar 399. Tigaie din inox cu ceramica, maner de silicon natural, pana si culoarea tigaii, verde era tot  naturala, din plante. I-am zis omului ca n-am mancat rahat cand eram mica si nu vine sa imi aduca cineva 400 de euro la usa CADOU, aici el a plusat. A scos din tolba un set de cutite, colorate, evident „ceramice din inox chirurgical cu un strat de ceramica de cea mai buna calitate, manere de silicon vegetal – ati vazut Master Chef, ei foloseau cutitele astea” clar, au sponsorizat Master Chef si umbla managerul cu traista in spinare din usa in usa sa noroceasca gospodine. Pentru ca v-am spus ca sunt norocoasa, am raspuns corect la intrebarea „costa mai mult sau mai putin de 500 de euro” am zis mai putin, erau 460 asa ca le-am primit si pe astea cadou. M-am gandit ca daca pana in 10 dimineataam primit deja cadou aproape 900 de euro, pana seara urma sa fiu mutata in Las Vegas. M-a intrebat daca am mai primit vreodata un cadou ca asta, i-am zis ca  nu si de aia mi se pare dubios ce-mi spune si ca astept sa vad unde vrea sa ajunga, si a ajuns. Ei imi fac cadou 860 de euro dar cum mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste pomana trebuia ca si eu sa platesc ceva, nu mult, doar timbrul verde, taxa de transport si publicitatea pe care mi-o facuse el,  adica 8% din valoare, o nimica toata, aproape 300 lei.  I-am zis pas „cum, ratati o asemenea oferta?” da, stiu, sunt nerecunoscatoare, n-a mai insistat, ciudat.

 

 
5 comentarii

Scris de pe 5 iulie 2013 în De-ale mele

 

Etichete: