Multa lume stie ca floarea-soarelui este floarea mea de suflet. Piesa asta face dimineti frumoase. Bdana mi-a amintit de ea.
Arhivele lunare: iulie 2013
O tura prin Fagaras, sau cum n-am ajuns pe Moldoveanu – II
In postarea precedenta, ramasesem la pauza de hidratare si de tras sufletul, apoi am luat-o iarasi la pas. Oamenii astia care „curg” cei 48, sunt romani, daca nu erau ei, procentul de straini intalniti batea spre 90%
Da, zapada in iulie. Vulpea noastra a facut senzatie pe munte, toate lumea se bucura sa o vada, am primit pentru a doua oara intrebarea „e vopsita?” deci e clar, avem fete de ciudati 😛
Oamenii aia, coborau de la monumentul Nerlinger, acolo, in iunie 1930 doi turisti au alunecat de pe poteca. Sunt destul de multe cruci sau placute in memoria celor care au respirat pentru ultima data pe lumea asta acolo, in Fagaras. Monumentul se afla in saua Vartopului, intre Varfurile Arpasul Mic si Arpasul Mare.
De la monument urmeaza o bucata de creasta, plana apoi incepe urcusul, si ce urcus… Mergem spre varful Mircii.
Atat de lunga si obositoare a fost bucata aia ca nici de fotografii nu mi-a mai ars, noroc cu floricelele pe care le vedeam la tot pasul si care ne mai ridicau moralul 🙂
Dupa ce am ajuns in varful Arpasului Mic, vedeam refugiul si lacul Pod Giurgiu. Urma cea mai anevoioasa coborare, toata lumea are vorbe nu tocmai dragute la adresa Arpasului 😛 Dificil de coborat, dificil de urcat. Urma sa campam acolo langa lac. Planul era sa o luam pe cararea care se vede pe celalat versant pana hat departe la Moldoveanu.
Refugiul este distrus, unii zic ca de zapada altii ca de cei de la cabana Podragu…
Am ajuns aici dupa mai bine de 4h. Era cald, soare, ne-am tras sufletul, am si atipit putin, ne-am relaxat picioarele si am zis sa mergem catinel spre Moldoveanu. Lacul vazut de pe versantul pe care se vedea poteca in poza anterioara si in zare Arpasul Mic si afurisit 😛
Frumos si pe partea asta, ba urcus, ba coboras, ba o pauza.
Tot dunga rosie.
Fedra vigilenta 🙂
Poftim?
Aproape de saua Podragului ne-am intalnit cu un tip care a zis „in cel mult 40 de minute o sa se puna ploaia” „stie el, am zis in sinea mea” Stia, ne-a prins o ploaie de mai mare dragul, am facut stanga imprejur, am fi avut prea mult de mers pe ploaie si nu era un lucru tocmai bun, am ajuns la cort leoarca, am stat 15ore in barlog.
Un rucsac la uscat.
Orez cu cerneala de sepie si creveti.
Dupa vizitele din Tenerife, au inceput sa imi placa fructele de mare, crevetii in mod special. De data asta i-am „asortat” cu orez, si pentru ca cerneala de sepie are gust de fructe de mare, mi s-a parut potrivita combinatia.
Orezul l-am preparat cum o fac de cele mai multe ori, o parte de orez si doua de apa, asta e regula principala. De data asta am pus doar o ceapa mica, un catel de usturoi, chili si cerneala de sepie. Am calit ceapa si usturoiul taiate marunt in putin ulei de masline, am pus ardeiul iute, cerneala si orezul, am amestecat bine, am pus apa, capac la vas si la foc moale am lasat orezul pana se vedeau gaurele in el prin capac, aproximativ 15 min.
Crevetii i-am preparat separat, metoda cunoscuta ca fiind „al ajillo”
I-am cumparat prefierti/decorticati, apropos, stie cineva unde gasesc creveti cruzi in Bucuresti?
Intr-o tigaie am pus cateva linguri de ulei de masline, un catel de usturoi taiat felii si un chili sfarmat. Dupa ce s-a incins uleiul si usturoiul si-a schimbat putin culoarea, am pus crevetii pe care i-am lasat cam trei minute.
Buuuun, bun!
Si legat de creveti, mie tot nu imi e clar daca pluralul e creveti sau crevete.
O tura prin Fagaras, sau cum n-am ajuns pe Moldoveanu – I
Vineri seara am plecat spre Fagaras cu gandul sa ajungem pe Moldoveanu. Am ajuns seara pe la 9 la baza muntelui, asta dupa ce ne-am abatut de la drumul principal putin inainte de Balea, am luat-o pe un drum forestier „Drumul lui Nastase” prost, pe care am mers aproximativ 3km, adica pana unde se termina. Acolo am lasat masina si am urcat, semn triunghi galben, aproximativ o ora pana la refugiul Fereastra Zmeilor. Refugiul, se afla in Valea Fundu Caprei (plastic, da) Aici am pus cortuile, eram un grup de 10 oameni. Refugiul era aproape plin de turisti straini, adica 17 in 20 de locuri.
Asta a fost prima imagine pe care am vazut-o dimineata la iesirea din cort. Altitudine 2050m
Si in spatele cortului era tot fain.
Fedra se uita pe unde am urcat noapte, Batea vantul, se vede pe blana ei, si aici eram intr-o galeata, pe creasta cand batea vantul nu era prea placut.
Refugiul cel nou, construit in 2010 cu 20 de locuri si panou solar, nu imi vine sa cred ca exista asa ceva la noi in tara. Nu am intrat, nu stiu cum era in interior.
Refugiul vechi nu se mai foloseste.
Valea Fundu Caprei, ca tot drumul pe care l-am batut noi, e plina de pietre si nu are nici un arbust macar, ce sa mai vorbim de copaci.
Pe coama muntelui care se vede in spate urma sa ajungem dupa ce am plecat la 8:30, noi doi si Fedra. Ceilalti, pentru ca se miscau mai reede decat noi, au mai ramas jos o vreme. Se vad corturile si refugiul, de sus, de la „Fereastra Zmeilor” 2175m. De aici am urmat linia rosie.
Voiam sa ajungem la refugiul Podul Giurgiului, sa campam si apoi sa mergem spre varful Moldoveanu, asta era planul initial. De la refugiul Fereastra Zmeilor (unde este un izvor la 10 minte de mers) pana la Podul Giurgiului, nu e nici o sursa de apa asa ca e bine sa ai macar doi litri.
Mergand spre zona care se numeste „la trei pasi de moarte”
Fedra face ture.
Nu veniti odata?
Numele de „La trei pasi de moarte” este dat unei zone de creasta, de care poti trece doar cu ajutorul lanturilor montate acolo de niste „oameni buni, tare buni” asa cum am concluzionat noi. Fedra nu avea nevoie de lanturi, a fost ca o capra neagra, suntem mandri de ea.
Ba chiar se ducea cu alti turisti, sa ii incurajeze 😛 Aia din spate sunt „dintii” cu nume asa de inspaimantator.
Si vedere de pe partea cealalta, atunci cand scapi de zona mai abrupta.
Si te uiti la ceilalti cum trec si ei. Apropos de „ceilalti” erau 80% straini, nemti, americani, rusi, englezi, sarbi, polonezi…
Se asigura ca nu ne pandeste nici un pericol din ceata, cam asa e vremea acolo, acum ceata laptoasa, acum soare, cand vezi pana hat departe cand aproape ca nu iti vezi bocancii.
Sunt destule zone cu stanca in spate si hau imediat dupa poteca ingusta.
Pauza de tras sufletul, de hidratare si de verificat labele celor care merg desculti 😛
Pauza si aici, revin.
Ardei umpluti.
As manca ardei umpluti oricand, imi plac atat de mult incat nu ma satur nici daca mananc de trei ori pe zi. In copilarie, ardeiul umplut mi se parea ca e amar, ardeiul doar, acum nu mi se mai pare deloc, ori erau alte soiuri atunci, ori faptul ca imi place gustul amar ma face sa nu mai sesizez asta.
De obicei, cu carne se umplu ardeii grasi, celorlalti le este rezervata branza desi nu e musai.
Am taiat capacele ardeilor, de jur imprejurul cozii, i-am curatat bine de seminte si de nervurile din interior, nervurile sunt responsabile cu gustul amarui.
Umplutura, in principiu, este ca cea de la sarmale, o ceapa mare, un morcov, trei rosii, sau o lingura cu pasta de rosii, sare, piper, 500g carne tocata, amestec de porc si vita si orez, fiecare cat considera, in bucovina nu prea zaresti carnea, in oltenia, e invers, se pune orez cat sa dai la un soarece intre ochi, dupa cum spune bunica mea.
Am calit ceapa in cate linguri de ulei, apoi am pus morcovul ras, sare, piper, rosiile taiate cubulete, orezul si la sfarsit carnea, am omogenizat bine totul si am umplut adeii pe care i-am aliniat intr-o cratita mai inalta.
In locul cozilor am pus felii de rosii, am pus apa cu putina pasta de rosii si i-am lasat la foc potrivit. Dupa ce au fiert cam jumatate de ora, am pus vasul in cuptor si i-am lasat la foc mai mic inca vreo jumatate de ora sau un pic mai mult.
Cu smantana sau iaurt, ori chiar simpli sunt o alegere de sezon, nemaipomenita.
Ah, si tot de sezon, am facut o tarta foarte faina cu branza dulce si caise dar o duceam in vizita asa ca despre ea o sa povestesc cand o sa o refac 😛
PS. Ardei se spune si la singular, si la plural, nu exista ardel, asa cum am mai auzit 😀
Gradina din balcon.
Daca o sa am norocul viata asta sa ma mut la casa cu curte, pe langa vaca obligatorie, o sa am o gradina extrem de bogata in tot soiul de plante, pana atunci, ma multumesc cu gradina din balcon, adica cele cateva ghivece pe care le am. Cu ce am cules din ele, am facut ulei aromatizat.
A iesit picant si placut aromat, cantitate mica, de proba, o sa fac si una mai mare.
Din ardeii astia rotunzi ca ciresele, mi-au crescut niste plante nebune, au cam jumatate de metru inaltime si au inceput sa rodeasca sanatos.
Astia sunt dintr-un soi de ardei portocalii si placut aromati
Busuioc am in mai multe ghivece, de mai multe „varste” sa fiu sigur ca nu raman fara 😀
Oregano, o parte l-am tuns si l-am pus la uscat
Despre capuse.
In piata. O vanzatoare de la o taraba vorbea cu o alta
„Aveam o umflatura pe mana si fi’mea a zis sa ma duc la doctor sa nu fie vreo capuse pe-acolo, si m-am dus, si doctorita a zis ca nu e capuse, o fi fost vreun paianjen”
Eu oarecum intrigata ii spun femeii ca daca era capusa, o vedea, ca e neagra, intelegi? Femeia mi-a replicat candida „eu n-am vazut capuse in viata mea”
Eu presupuneam dupa cum arata femeia si dupa activitatea pe care o desfasoara, ca e de la tara, cultiva legume/fructe si alte lucruri, in camp, in pamant, cu verdeata, unde stau ele de regula, capusele, ei bine nu, la tara nu sunt capuse, numai in Bucuresti sunt capuse, sau poate doamna era taranca numai dupa vorba, dupa port si de restul, mama ei o nascuse la taraba, comercianta.
Nici eu nu stiam cum arata capusele pana a luat Fedra prima data, eu insa am scuza ca nu am taraba in piata.
Fedra avea o umflatura neagra pe bot, ne-am uitat curiosi la ea, am incercat sa ne dam seama ce ar putea fi dar nu ne-a iesit, apoi, a venit un prieten pe la noi si a intrebat „de cand are Fedra capuse?” am inlemnit, apoi ne-am panicat, am dat fuga la doctor sa ii scoata capusa chirurgical. Toata distractia a costat o gramada de bani, scoaterea capusei,analizele si medicamentele pe care i le-a prescris preventiv pentru ficat. Aia a fost prima data apoi nu ne-am mai panicat, Fedra a reusit sa ia capuse in miezul iernii, cand afara era zapada. Picaturile alea anti-ganganii, nu isi fac efectul din prima zi, sau cel putin asa cred pentru ca uneori mai gasim cate o capusa pe ea. Acum stim care e antidotul, deodorantul spray (ori ceva spray cu alcool) Puf-puf pe capusa, asta, care respira prin corp, nu mai poate respira si scoate capul sa vada care e treaba. Atunci o iei de acolo si ii faci de petrecanie. Daca e foarte ambitioasa, o ajuti cu o penseta invartind-o in sensul invers acelor de ceas.
Mai este si varianta unui bat de chibrit inmuiat in apa, cica ar fi ahtiate dupa mirosul de sulf, freci usor cu batul respectiv pielea din jurul nenorocitei si ea cum nu se poate abtine scoate capul. Noi nu am incercat dar avem prieteni care au zis ca functioneaza bine si metoda asta.
In concluzie, daca stati la oras, ca la tara inteleg ca nu sunt,, si va confruntati cu capusele, asta e metoda sa scapi de ele rapid. Important este sa scoateti capusa intreaga, sa nu ii ramana capul acolo, capul aduce belele. Se vede clar daca a iesit intreaga, atat pe ea cat si in locul din care a fost scoasa.
Va doresc o vara fara capuse!