Friptura de data asta a fost de miel si vita. Nu pentru ca cineva n-ar manca vreun fel de carne, ne plac ambele la fel de tare. La noi in casa nazuri la mancare fac doar eu.
Mielul, care a fost o jumatate, l-am lasat la firgider de pe o zi pe alta sa stea la povesti cu sare, piper, rozmarin, sumac si usturoi. Inainte sa il pun in cuptor, i-am adus ca partener de povesti trei bucati frumoase de antricot de vita. Si ele dichisite si condimentate. Peste bucatile de carne am pus doua linguri de ulei de masline.
Ce se vede sub tava este o piatra de granit pe care mi-o doream de multa vreme, de cand marii bucatari pe la tv au zis ca fara ea nu existi, o am de ceva vreme, in sfarsit, e a mea si o ador. E ca si cum toate preparatele la cuptor sunt facute pe vatra. O minunatie. Carne, pizza, paine, orice.
Dumneaei, pe vremea cand era neinceputa.
Na bun, si-am pus piatra in cutor sa se incalzeasca, apoi am pus tava pe vatra si s-a facut la foc molcom, asa buna si gustoasa de mai mare dragul. Dupa ce opresti cuptorul, preparatul inca se mai coace o vreme.
Spre sfarsit am tocat doua legaturi sanatoase de ceapa verde si doua de usturoi, parca anul asta au fost mai mari ca niciodata, si le-am pus in sucul lasat de carne, impreuna cu o lingura de bulion, si le-am lasat sa schimbe impresii inca vreo 10 minute. Nu iti poti dori altceva. Am mancat ca hunii, cu paine „de la tara, imbracata de oras” adica facuta cu faina de secara si fulgi de ovaz dar impletita, sa se simta dichisita 🙂
Coastele, ah coastele, nu are mielul ceva mai bun.
De cand ma stiu mi-au placut oasele, sa le rod in ciuda cainilor. Cand eram mica ma tavaleam pe jos daca nu aveam gheare si gat in farfurie 😆
O sa va arat si painea cu pricina.
