RSS

Ciuperci al ajillo

19 Ian

Reteta asta am descoperit-o in vara. Pe mine m-a cucerit, un preparat atat de bun, cu ingrediente atat de putine si care se prepara intr-un timp atat de scurt.

ciuperci

Este ultra-rapida iar ciupercile nemaipomenit de gustoase.

Am folosit: ciuperci champinion, doi chili, doi catei de usturoi, ulei de masline, sare.

Spanioli, caci acolo am descoperit reteta, au multe preparate care incep cu cateva feliute de usturoi rumenite in ceva mai mult ulei de masline. La cat de des intalneam mirosul asta pe strazi tind sa cred ca e un fel de slogan, cum era la noi „nici o masa fara peste” la ei este „nici o masa fara ceva al ajillo” 🙂 (initial erau ciuperci alioli dar Kenshin mai jos mi-a explicat ca fac o confuzie asa ca am corectat)

Asadar cei doi catei de usturoi taiati felii si cei doi chili i-am pus in tigaia incinsa in care am pus ulei de masline, (ei pun si mai mult ulei, dar pentru gustul meu e un pic prea mult mai ales ca nu sunt fanul numarul unu al uleiului de masline dar incerc sa ma imprietenesc cu el si sa il apreciez la valoarea lui reala :)). Ne place mancarea picanta din ce in ce mai tare si ciupercile astea chiar merita o tenta de picant.

_MG_5811

Ciupercile se spala bine, individual, cu coada in jos sa nu intre apa in ele, nu se lasa in apa  si nu li se indeparteaza pielea. Se taie bucati mai mari sau se pot lasa chiar intregi iar dupa ce usturoiul a inceput sa se coloreze se pun si ele in tigaie.

_MG_5812

Se amesteca de cateva ori.

_MG_5818

In vreo 5-7 minute sunt gata. Cu paine de aia modelul taranesc, cu coaja groasa, mananci pana uiti 🙂

Inainte de servire se sareaza, de preferat cu sare mai mare. O nebunie!

ciup34

Anunțuri
 
9 comentarii

Scris de pe 19 Ianuarie 2013 în Preparate rapide

 

Etichete: , ,

9 răspunsuri la „Ciuperci al ajillo

  1. aphextwinz

    19 Ianuarie 2013 at 12:36 pm

    tu ciuperci, eu ciuperci, noi ciuperci :))) e si o carciuma cu numele asta, alioli, prin bukale, se lauda cu preparate spaniole, nu am fost dar suna bine meniul.

    ti-am facut pandispanul, trai-ti-ar 😀 acum trebuie sa chem pompierii si rebu sa aduca bucataria la locurile ei.

     
    • Bogdana

      19 Ianuarie 2013 at 3:39 pm

      Am auzit si eu de ea, preturile mi s-au parut cam mari dar deh, e in buricul targului

       
  2. DinDragostePentruGatit

    19 Ianuarie 2013 at 2:29 pm

    Apetisant! 🙂

     
  3. Kenshin

    20 Ianuarie 2013 at 10:20 am

    Scuze, nu vreau sa ma dau interesant sau atoatestiutor (mai ales ca e si primul comentariu pe acest blog) dar denumirea corecta ar fi ciuperci „al ajillo” . Alioli (allioli in catalana) e de fapt maioneza cu usturoi, cunoscuta in spaniola sub numele de ajoaceite, ajiaceite ceea ce inseamna = usturoi (ajo/all) ulei (aceite/oli)

     
    • Bogdana

      20 Ianuarie 2013 at 10:32 am

      Multumesc mult pentru explicatii. O sa incerc sa ma lamuresc de unde a aparut confuzia 🙂

       
  4. Kenshin

    20 Ianuarie 2013 at 10:42 am

    Nu ai pentru ce :). Chiar ma bucur ca pot ajuta cu ceva, fie chiar si o denumire sau traducere

     
    • Bogdana

      20 Ianuarie 2013 at 10:52 am

      Eu stiam ca ei spun ajo la usturoi si am auzit si de al ajillo dar e clar ca undeva a aparut partea cu alioli… 🙂
      Am corectat s anu mai confuzez lumea 🙂

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: