RSS

Arhivele lunare: septembrie 2011

Keskul – Crema de lapte.

Este un desert turcesc, mie mi s-a parut ca aduce a kashta, chiar o sa incerc candva sa fac variatiuni pe aceeeasi tema. Retetea este de la Poca, cu adaptarile de rigoare, desigur.

_MG_1667

1 pachet unt; 1l lapte, 150-170g faina,  200-250 g zahar, doua banane bine coapte, un pachet de biscuiti digestivi, un plic de zahar vanilat, doua lingurite de apa de flori de portocal.

Untul se pune intr-o oala la topit.

dupa ce s-a topit se adauga laptele treptat.

Apoi zaharul si mai apoi faina pusa treptat si amestecand continuu, daca face cocoloase se rezolva cu mixerul, se pastreaza pe foc mic pana se ingroasa ca o budinca. Am pus toata crema intr-o tava de aragaz si am lasat-o sa se raceasca.

Dupa ce s-a racit, am impartit-o in 4, in fiecare parte am pus cateva picaturi de apa de flori de portocal, daca e prea multa e deranjanta.

Am pus intr-un vas prima parte de crema, apoi cativa biscuiti faramitati, si banane felii

Apoi iar crema si tot asa, am terminat cu biscuiti, fara banane, am pus deasupra cateva migdale, merge si cu nuci sau fistic.

Dupa asta, am acoperit vasul cu folie alimentara, si l-am pus la frigider pentru doua-trei ore.

Un desert foarte bun care a fost foarte apreciat de musafiri si pe care cu siguranta o sa il mai fac.

Multam Poca!

 
7 comentarii

Scris de pe 29 septembrie 2011 în Dulciuri si dulceturi

 

Etichete: , , , , ,

Azi mi-am amintit de ROMA.

La Roma am fost acu’ cativa ani, mi-a placut mult si mereu ma gandesc sa ii mai fac o vizita, cred ca si ei ii e dor de mine :).

roma_10.02.2007_163

Azi mi-am amintit de ea si am zis sa va povestesc putin Roma vazuta prin ochelarii mei.

Ca roman, la Roma poti vorbi romaneste fara sa te gandesti ca cineva nu te-ar intelege. ba chiar te ajuta destul de mult acest lucru dupa cum ne-au tot repetat hotii de buzunare, Inca de cand am ajuns intr-un Mc de langa gara Termini, unde voiam sa cerem cateva indicii pe un tip din grupul nostru pusese ochii un hot-roman, cand a auzit ca vorbim romaneste a zis revoltat celebra replica pe care din pacate aveam sa o mai auzim si in alta zi „zi frate ca esti roman, ca asa, va mai iertam, aveti grija la marocani”…Menajera de la hotel era romanca, muncitorii care renovau un etaj superior erau si ei romani iar in primul restaurant in care am intrat, chelnerul era desigur, roman.

Cu el am  avut urmatoarea conversatie inteligenta

El: De ce ati venit la Roma,

Noi (vreo 6) Sa vizitam Roma.

El: (un pic neincrezator) Sa vizitati? (ca si cum eram o specie ciudata) de unde sunteti?

Din Bucuresti

Aaaa, atunci chiar ati venit sa vizitati…

Roma e superba, oricum, asta e deja pleonasm,  e fascinanta, la orice pas ori colt, oriunde intorci capul gasesti ceva frumos. de vazut. Am avut norocul sa mergem in extra-sezon, februarie, am apreciat asta din plin, puteam sa ne plimbam linistiti fara sa trebuiasca sa ne calcam pe bombeuri cu altii sau sa facem cine-stie-ce giumbuslucuri pentru o poza.

Prima vizita am facut-o in Piata Spaniei., numita asa pentru ca acolo a avut resedinta un ambasador spaniol din sec. XVII (prima ambasada a unei tari straine in Italia)

Toata Roma am batut-o la pas, numai la Vatican am fost cu mijloace de transport.

Aici este Fontana di Trevi. In mijloc este statuia ce il reprezinta pe Oceanus intr-o trasura trasa de cai, se spunea ca daca arunci o moneda in fantana vei reveni in Roma si ti se va indeplini dorinta pe care ti-o pui. A fost construita de arhitectul Salvi in 1735 si terminata in 1762. Apa vine din izvorul Acqua Vergine, i se spune asa pentru ca se zice ca o fecioara le-a aratat izvorul soldatilor romani.

Cele trei zile cate am stat acolo, in mare parte a plouat, singurul inconvenient, din punctul meu de vedere este lipsa luminii si implicit poze ca atare.

Foro Traiano (Mercati di Traiano) nu i se cunoaste numele antic si nici functionalitatea originara, in apropiere este Columna lui Traian – monument construit din ordinul imparatului Traian. Basorelieful in forma de spirala comemoreaza victoria lui Traian in campania sa de cucerire a Daciei.

Columna are o inaltime  de aproximativ 30 de metri si  este facuta din 18 blocuri masive de marmura de Carrara, fiecare cantarind 40 de tone.

Iniţial in varful columnei se afla o statuie a lui Traian, dar a fost inlocuita in secolul XVI cu o statuie a Sfantului Petru.

Castelul Sant Angelo initial a fost mausoleul lui Hadrian. In secolul al VI-lea a fost transformata in fortareata papala, fiind legata prin pasaje subterane de Vatican. Azi, mausoleul este un muzeu interesant, se stie ca aici a fost locul unde s-a sinucis Tosca, evocata ulterior de Puccini. In jurul lui era acest imens canal de aparare, banuiesc ca pe vremuri era plin cu apa. M-au inebunit pinii lor, sunt foarte frumosi.

Teatro di Marcelo – unicul teatru antic, incapeau 15.000 de spectatori.

Castelul Vittorio Emanuele II adaposteste muzeul militar si al soldatului necunoscut. Se afla in piata Venetia, este o cladire impunatoare, are o latime de peste o suta de metrii si o inaltime de aproximativ 70.

Colosseum Initiativa construirii Colosseumului a avut-o imparatul Nero ca urmare a influentei majore pe care o aveau in acele timpuri luptele de gladiatori. S-a gandit sa realizeze o arena imensa pentru aceste spectacole publice. Termenul de Colosseum provine de la statuia colosala – de 36 de metri – care il reprezenta pe Nero in chip de zeu al soarelui, demolata ulterior.
Colosseumul ramane cea mai vestita si mai mare arena construita vreodata de catre romani. In forma de elipsa, cu axa mare de 186 metri, axa mica de 150 metri, avea un perimetru de 520 metri si o inaltime de 55 metri, oferind locuri pentru aproximativ 50000 spectatori. Fundatia pe care a fost construit avea 12 metri grosime. O astfel de constructie, a reprezentat o adevarata provocare. A necesitat zeci de mii de tone de marmura (adusa din apropiera Romei, din Tivoli) si aproape 300 tone de fier pentru a lega blocurile unul de celalalt. Ca si un precedent la materialele prefabricate moderne, multe dintre partile componente ale Colloseumului au fost construite in alta parte si aduse la locul construirii arenei pentru asamblare. Aceasta metoda a permis un ritm accelerat de lucru care a dus la construirea edificiului in numai 7 ani. Mai are si doua etaje subterane. Este fascinant colosseumul, grandios, impozant… noi am ajuns pe seara si era inchis publicului.

Pantheonul – are aceasta denumire datorita faptului ca a fost dedicat celor sapte divinitati planetare, de unde numele grec Pantheon – „al tuturor zeilor”.

Pantheonul era considerat in antichitate drept „Miracolul Romei”. In prezent, se ridica mandru, exact asa cum a fost construit de Adriano, in urma cu 1900 de ani. Acest templu este o exemplificare  extraordinara a uneia dintre cele mai mari inventii romane: domul. Cu un diametru de 43,5 metri, si aceeasi inaltime a ramas pana in secolul al XV-lea cea mai mare constructie de acest tip din lume.

O structura de acest tip a fost realizabila la vremea respectiva numai datorita unei alte inventii romane: betonul. Folosind piatra ponce amestecate in beton, constructorii Romei au creat un material incredibil de usor si de rezistent. Acesta a fost modelat intr-o matrita care se ingusta, ajungand de la o grosime de 6,7 metri la baza domului si la numai 0,6 metri in varful acestuia.

Vaticanul. Ar fi atatea de spus despre el si basilica Sf. Petre

Mormantul Papei Ioan Paul al II-lea

In cupola basilicii erau acesti ingeri din mozaic, abia de aproape iti dadeai seama cata munca si cat talent au necesitat.

Vedere de pe basilica Sf. Petru. Pentru privelistea asta am urcat 500 si ceva de trepte dar a meritat.

Aurolacii lor sunt mai culti decat ai nostrii 🙂

In rest, plin de vitrine care mai de care mai pline si mai aranjate.

La revedere!

PS O sa revin cu detalii depre Vatican si Basilica sf. Petre.

 
8 comentarii

Scris de pe 29 septembrie 2011 în Hai Hui

 

Etichete: ,

Musaca de vinete.

 

Cum ziceam, sunt in perioada vanata 🙂 Am facut musaca de vinete.

 
Pana acum am facut in combinatie cu cartofi, acum am folosit doar vinete.

Am folosit: 3 vinete, potrivite ca marime, 1 kg carne tocata, amestec de porc si vita, doua cepe, doi ardei, unul kapia si unul gras, un morcov maricel, o legatura de patrunjel, un ou, sare, piper, cimbru si cateva rosii si niste bulion

Vinetele, le-am taiat pe lung.

Le-am pus intr-un bol, le-am sarat si le-am lasat 10-15 minute.

 

Am tocat cepele, ardeii si morcovul si le-am pus la calit in putin ulei

 
Dupa ce s-au calit, pentru vreo 10 minute, am adaugat carnea, sarea, piperul si cimbrul (cumpar cimbru din piata de la tarani si dupa ce se usuca bine, il frec in maini si il pun in borcan la pastrat, este mult mai aromat decat cel cumparat din comert) Le-am mai tinut impreuna pe foc pentru inca vreo 10-15 minute apoi am pus o legatura de patrunjel tocat si un ou, uneori nu mai pun ou, le-am amestecat bine pe toate.

Am scurs vinetele, le-am clatit cu apa rece apoi am uns un vas cu unt si  am pus straturi alternative de vinete si carne, am inceput cu vinete si am terminat cu carne.

Deasupra am pus niste bulion diluat si doua rosii facute pasta cu blenderul.

Am acoeprit vasul cu o folie de aluminiu si l-am dat la cuptor, la foc mic pentru o ora.

Uneori pun deasupra cascaval sau mozzarela, de data asta nu am pus nimic, am avut un moment in care m-am gandit la silueta 😆

Am mancat-o cu iaurt si menta, e buna si clada si rece.

 
5 comentarii

Scris de pe 27 septembrie 2011 în Mancare gatita

 

Etichete: , ,

25 septembrie 2011. Constanta.

De cativa ani anotimpurile in romania sunt numai cu numele dar parca nici sa faci baie in mare la sfarsit de septembrie n-a mai fost pana acum. la intersectarea anotimpurilor, ca te uiti in calendar si vezi ce luna e, altfel ti-ai da seama cu greu,  vezi cele mai ciudate combinatii  de imbracaminte, unii in fundul gol pe plaja si altele in cizme imblanite.

_MG_1864

_MG_1705

Pe seara, marea neagra chiar e neagra.

_MG_1893

_MG_1937

_MG_2004

Asa arata o minge exploatata la maxim.

 
7 comentarii

Scris de pe 26 septembrie 2011 în De-ale mele

 

Cozonac.

Cozonacul de casa nu se compara cu nici un alt cozonac. De cand am descoperit reteta asta, la GabiCara, nu mai folosesc alta. Ies niste cozonaci extraordinar de frumosi si gustosi.

_MG_1554

Pentru doi cozonaci.

Un kg faina alba, 5 oua, 250g zahar + 3 – 4 linguri de zahar, 50g drojdie proaspata, 200g unt sau ulei, sau amestecate, 500ml lapte caldut, sare, esenta de rom si/sau coaja de lamaie, portocala si de data asta am folosit nuci (500g, imi plac cozonacii cu muuulta umplutura) si doua linguri de cacao , se pot umple cu orice, de la mac la ciocolata sau rahat.

Eu am pus masina de facut paine sa framate aluatul. Faina, zaharul, galbenusurile, sarea, laptele si drojdia pe care am frecat-o cu o lingurita de zahar pana s-a lichefiat, asa isi face treaba mai repede.

De mana de framanta aluatul bine, bine pentru 15-20 de minute, cu cat incorporeaza mai mult aer cu atat mai crescuti vor iesi, sa nu cadem in extrema cealalta cu framantatul cu orele ca atunci cozonacul devine un dulce greu accesibil si e pacat.

Dupa ce masina a framantat aluatul pentru vreo 30 minute, arata cam asa, destul de vartos, daca iese prea tare, se mai pune un pic de lapte caldut.

Am scos aluatul din cuva, l-am pus intr-un lichean si am inceput sa incorporez grasimea, untul sau uleiul, eu de regula folosesc 100-150g unt si restul ulei, Le-am incorporat treptat continuand sa framant cozonacul (inainte vreme ma luptam cu el ana ma dureau si genunchii, daca stateam in genunchi, si spatele – masina de paine a preluat mare paret din treaba si asta este de mare ajutor) pana am terminat toata grasimea si aluatul a devenit mai pufos. Am acoperit ligheanul cu un prosop si l-am lasat la loc cald sa creasca, vreo ora, poate sa stea si mai mult,isi dubleaza volumul aluatul.

Cam asa arata dupa ce l-am terminat de framantat

Apoi am facut umplutura, din nuci macinate, nu prea marunt, sa se mai simta si albusurile batute spuma cu cele 3-4 linguri de zahar.

Albusurile batute spuma le-am amestecat cu cacao si nucile maruntite.

De fiecare data cand faceam doi cozonaci, cresteau ca nebunii si uneori aproape ca ieseau din tava, acum am ales sa fac trei cozonaci, unul mare, unul mijlociu si unul mic (pe asta l-am mancat ultrafierbinte 🙂 )

Dupa ce aluatul a crescut frumos, se imparte in doua parti egale (in mod normal, asa ca nu mai zic cum am facut eu acum ca am facut trei cozonaci de trei marimi) Fiecare parte se imparte si ea in doua.

Am intins cu mana, nu cu sucitor sau alt instrument, in felul asta ramane mai mult aer in aluat si il ajuta sa creasca frumos.

Umplutura impartita in 4, pe fiecare foaie de aluat intinsa se pune si o parte de umplutura.

Apoi se ruleaza si se strange un pic la capete sa nu iasa umplutura.

Si se rasucesc. (Curajosii il pot impleti si in 3, sau se poate si neimpletit)

I-am pus in tavi in care am pus hartie de copt, i-am acoperit si i-am mai lasat sa creasca vreo 40-50 minute.

Dupa ce au crescut, am amestecat un galbenus de ou cu doua linguri de lapte si i-am uns (albusul nu se pune ca innegreste cozonacii) galbenusul nu trebuie sa fie prea rece pentru ca stagneaza cresterea. Deaupra am presarat putin zahar tos, imi place cum se caramelizeaza la cuptor.

I-am pus in cuptorul preincalzit pentru ~`40 minute, daca se rumenesc prea tare, deasupra se poate pune o bucata de hartie de copt.

Cam asa arata.

Merita!

 
16 comentarii

Scris de pe 25 septembrie 2011 în Dulciuri si dulceturi

 

Etichete: , ,

La placinte inainte (dovleac si mere)

Daca tot e toamna, sa se simta.

food 129

Aveam invitati intr-o seara, sa facem un „catan” asa ca m-am gandit sa ii bucur cu placinte, cu dovleac si cu mere.

Am folosit un pachet de foi de placinta, bella, un kilogram de dovleac, un kilogram de mere, 250g zahar, scortisoara.

Dovleacul, frumos, foarte portocaliu si aromat, l-am curatat de seminte.

Apoi l-am dat pe razatoare la robot.

L-am calit pe foc cu vreo 4-5 linguri de zahar, o lingurita de scortisoara, si un sfert de pahar de apa, pana s-a inmuiat dovleacul.

Apoi, am intins pe trei foi de placinta dovleac si le-am rulat.

Merele, mama le zice „rapanoase” nu stiu care e denumirea „oficiala” – sunt cele mai potrivite pentru placinte sau dulciuri in general, nu au prea multa zeama.

Le-am dat prin robot, pe razatoare s-ar fi facut prea mici, imi place sa nu se faca pasta si apoi le-am pus 4-5 linguri zahar si o lingurita scortisoara.

Am procedat ca si cu dovleacul, am intins o parte din compozitie pe trei foi de placinta si le-am rulat.

Le-am aliniati frumos in tava tapetata cu hartie de copt si le-am dat la cuptor pentru aproximativ 20 minute

Dupa ce au fost gata, le-am pus un prosop de bucatarie umed deasupra sa se inmoaie un pic foile.iar mai apoi le-am „ferchezuit” cu zahar pudra. Poza close-up nu am ca au fost devorate 🙂

Foarte aromate si fragede.

 
4 comentarii

Scris de pe 24 septembrie 2011 în Dulciuri si dulceturi

 

Etichete: , , ,

Porumbela si ouale.

Fereastra de la baie da undeva intre blocuri, dintotdeauna sunt porumbei pe acolo, ii vedeam si ii auzeam deseori, iarna le pun mancare pe pervaz, iarna o gasesc mai greu prin alte parti, vara sa se descurce, altfel, isi pierd antrenamentul.

Si intr-o zi. Poc!

Direct pe tabla, nu si-au adus si ei un pai, o crenguta, nimic. Am zis ca daca tot o sa ne faca pui la geam, macar sa aiba o sansa, i-am improvizat un cuib din niste ate groase si moi, i-am luat oul, cu un servetel, sa nu ii las miros pe el, si l-am pus in cuib. Cred ca nu a fost in tendinte, ori eu nu ma pricep la moda cuiburilor ca si-a luat oul de acolo si l-a pus inapoi pe tabla, si ca sa se asigure ca nu mai am initiative nepotrivite, a aruncat si „cuibul” Acu’ de parca nu era suficient un ou de care sa aiba grija, si pentru care sa imi stea mie inima ca se sperie nebuna si da cu oul de la etaji, a mai facut unu’. De azi a inceput sa nu mai zboare cand intram in baie, asta poate pentru ca ieri i-am dat de mancare si am pus si un prosop in geam sa nu o mai deranjam.E totusi precauta.

Ma gandesc ca e totusi un pic cam tarziu de facut pui, vine frigu’ cand ii mai invata sa fie pe cont propriu? Sper ca stie ea mai bine ce face.

 
7 comentarii

Scris de pe 22 septembrie 2011 în De-ale mele

 

Etichete: ,