RSS

Spre Lindenfeld – satul parasit.

19 Aug

Lindenfeld (Campul cu tei) este un sat de sasi, parasit,  care se afla in Caras-Severin, Noi eram cu cortul in campingul „Trei ape” de la Brebu – Nou (foarte curat, linistit si cu toate facilitatile) iar proprietarul, neamt, ne-a zis ca am putea merge sa vedem satul asta, ca raspuns la intrebarea unde putem merge cu bicicletele in zona.

Ne-a facut un soi de harta, la prima vedere era floare la ureche, pana la Garana cam 5Km si de acolo „12, poate 14 km” intr-un final (fara a pune la socoteala distantele facute cand am ratacit drumul) cred ca au fost mai mult de 35.

Am plecat pe la 10:30 dimineata din Brebu Nou. Am ajuns la Garana fara probleme, un sat foarte ingrijit si linistit, la iesirea din sat am oprit la cea mai adanca fantana pe care am vazut-o vreodata si unde am facut provizii de apa, atat de rece ca ne inghetau dintii.

Am parasit satul, am incercat sa urmam instructiunile neamtului, nu ne-a iesit. Prima data cand am ratacit drumul, am nimerit pe un platou, deasupra Garanei, foarte frumos acolo, liniste de iti tiuiau urechile si de restul, padure si aer curat. Fedra era incantata de excursie, avea sa regrete mai tarziu cand a trebuit sa mearga in ritm de bicicleta  in jur de 30 km cu doar doua pauze.

Si o prima pauza de hidratare, aveam tot timpul din lume, deja facusem aproape jumatate din cat credeam ca avem de facut.

Se vedea Garana de sus.

Ora pranzului, ora de siesta.

Am pornit la drum, spre o  „pepiniera de brazi” cum ne-a zis omul care avea grija de vaci.

Venim de departe.

Si mergem departe.

Fusese un concurs de enduro in zona asa ca am fost sfatuiti sa ne uitam dupa urme de motoare, pacat ca s-au bifurcat la un moment dat si am ales partea gresita🙂

Dealul asta, avea aprope 90 de grade, si cand ma gandesc ca nici nu trebuia sa il urcam🙂

Si nici pe asta. Punctul ala de departe, mic si negru, e el.

Cam asa arata vlaguirea.

Am facut cale intoarsa, noroc ca peisajul era foarte frumos si mai o floricica, mai un fluture, mai un arici…

La o rascruce, ne-a ajuns o caravana de elvetieni care faceau offroad, ne-au dat apa, ca noi mai aveam putina si ne-au zis ca mai avem 4km (nu stiu in ce masoara nemtii kilometrii) ca noi prin padure am facut vreo 6, apoi ne-au ajuns ei din nou, eram deja epuizati, si ne-au mai luat cu ei pentru cca. 30 de minute.

cam asa era drumul

Era drum cel mult de motor, nicidecum de bicicleta, plin de pietre si crengi, atunci ne venea sa ne blestemam originile, acum privim cu drag in urma.

La despartirea de elvetieni ne-au dat cola rece si o harta amanuntita a zonei (unul dintre ei statea in romania si se ocupa cu excursii de astea offroad) – le multumim si pe aceasta cale, au fost extrem de draguti. Dupa inca un kilometru am ajuns in sat.

Ultimul sas a plecat de aici in 1996. In sat mai locuieste o singura batrana, si vara mai trec ciobanii, in picioare mai sunt doar vreo 3-4 case si biserica, ea a fost renovata acum 3 ani de un neamt.

Batrana pe care nu am vrut sa o deranjam.

Si o casa noua care nu am inteles ce cauta acolo, acasa nu era nimeni,

De aici se vedea jos Caransebesul dar era aproape 7 seara, de intors pe acelasi drum nici nu ne trecea rin cap, ne-am uitat pe harta si am hotarat sa o luam spre satul Poiana. Am coborat pe un „drum” facut cu excavatorul pentru o viitoare cale de acces probabil, dar brazdat peste tot de apa, circa 25km, noroc ca numai la vale, Fedra era epuizata, am ajuns pe la 9 in satul Buchin, de acolo pana la Brebu mai erau 30km, mai bine de 10 pe DN, exclus de facut pe biciclete in starea aia si cu Fedra dupa noi. Un angajat de la camping a fost extrem de dragut si a venit dupa noi. Am ajuns dupa miezul noptii, a fost o zi epuizanta, dar privind in urma, a fost o experienta faina si care a marcat foarte adanc cei 5 ani de relatie pe care ii sarbatoream atunci🙂

In Buchin, un domn de la un magazin a avut cu el urmatoarea conversatie

– V-am vazut cu bicicletele si cainele, unde mergeti?

– La Brebu Nou

– Aaaa, sunteti sasi.

– Nu, nu suntem.

– Aaaa, munciti la Brebu

– Nu, nu muncim

un pic contrariat

– Si atunci??

– Suntem turisti

– Turisti?!?! (cu tonul de „ce o mai fi si asta? nu aveti alta treaba?) :))

 
24 comentarii

Scris de pe 19 August 2011 în Cu cortul

 

Etichete: , , , , ,

24 responses to “Spre Lindenfeld – satul parasit.

  1. yogoshima

    23 August 2011 at 7:16 am

    Pitoresc si placut.

     
  2. De la Bogdana

    23 August 2011 at 10:42 pm

    Era atata liniste ca iti auzeai inima batand, daca nu era situatia de asa natura am fi zabovit mai mult in zona

     
  3. yogoshima

    23 August 2011 at 10:57 pm

    Nar fi rau sa fie o harta pentru a intalege trajectoria de calatorie si locul exact pe harta, pentru imaginatia mea si a celor care ar dori sa faca o vizita pe acele meleaguri placute.

     
    • Dana Ban

      27 Mai 2013 at 10:04 pm

      Accesul e mult mai facil pe ruta Caransebes-Buchin-Poiana Buchin-Lindenfeld. Exista drum (de la Caransebes la Poiana e sosea asfaltata, apoi e un drum de tara, recent largit, tocmai pentru a usura accesul turistilor si ai posibililor investitori). Pe traseul celalalt, dinpre Garana, sunt doar poteci marunte peste dealuri si cararui sapate de torenti, pe care va puteti rataci usor. Depinde ce doriti sa alegeti : un drum sigur (deosebit de frumos, zic eu) sau calea aventuroasa in care sa va dovetiti calitatile de cercetas. Iaca si o harta valabila http://www.brebu-nou.de/01lindenfeld00.htm
      Dar si o fotografie facuta la iesirea din Poiana, catre Lindenfeld, pe Valea Mare (care-i mai mult un paraias zglobiu de munte) http://www.banatuldemunte.ro/wp-content/uploads/2010/08/DSCF0440_wm.jpg Poza nu-i trucata, locul ala e real si chiar asa arata din Mai, pana-n August. Apoi isi schimba culorile🙂

       
  4. De la Bogdana

    23 August 2011 at 11:05 pm

    O idee buna, am sa scanez harta de la elvetieni.

     
  5. MAGDA ADINA

    4 Octombrie 2011 at 2:38 pm

    Cu postarea asta m-ai uns la suflet , am fost de atatea ori la Lindenfeld , e la doi pasi de noi ( aproape doi pasi – in Caransebes stam ) , este o zona foarte frumoasa si cu ff multe posbilitati de „aventura ” ca sa zic asa ,avem lacuri ,avem munti , avem mai mult decat si-ar putea dori multi altii , sunt foarte mandra de zona in care stau si ma bucur ca gasesc pe cineva care a vizitat-o cu atata drag .

     
    • yogoshima

      4 Octombrie 2011 at 8:38 pm

      Daca nu va deranjez citi kilometri sint din Caransebes , daca sint mijloace de transport, pina la satul Lindenfeld si daca exista vinzari de terenuri la hectar cu preturi apropiate ?
      Merci doamna Magda.

       
  6. Bogdana

    4 Octombrie 2011 at 7:16 pm

    Ha, ce fain, noi abia anul asta am ajuns pe acolo desi in partea sudica a judetului mai fusesem. In cazul asta o s ane poti spune ce ar trebui s amai vedem prn zona.

     
    • cat's kitchen

      4 Octombrie 2011 at 9:52 pm

      pe varfu Tracu ati ajuns ? … este frumos traseul , iar daca ajungeti in caldarea tarcului in perioada cand sunt infloriti rododendronii e superb!!!!!!!!

       
      • Bogdana

        5 Octombrie 2011 at 11:26 am

        Nu, nu am ajuns, dar o sa ma „uit” dupa el cu ocazia asta🙂

         
  7. cat's kitchen

    4 Octombrie 2011 at 9:50 pm

    Pai sunt cam 6 km din Caransebes pana unde poti lasa masina , apoi ai de urcat pe jos🙂 cam 2 ore pana la Lindenfeld , poate chiar mai putin , depinde cum stai cu pasu😉 , daca exista mijloc de transport pana la Lindenfeld nu am auzit , este parasit de fff multi ani , dar stiu ca cineva cu dare de mana a cumparat teren acolo si a construit …daca sunt de vanzare si altele nu stiu sa spun , insa drumul este greu accesibil , nu poti urca cu orice !!!!!!!! ………………….dar este o zona superba si linistita !!!! … o zona parca rupta din povesti😉 ….

     
  8. yogoshima

    4 Octombrie 2011 at 10:18 pm

    Multumesc pentru informatie si cum a spus Bogdana trebuie o masina de teren cu tractiune pe patru roti.Sint nascut in Caransebes la unitatea militara cam de multi ani de zile si ma atrage locurile natale pe care le voi vizita cind timpul va fi la dispozitia mea.

     
  9. MAGDA ADINA

    5 Octombrie 2011 at 10:48 am

    Ma bucur sa aud ca esti din Caransebes😉 …. gugulan !!!!!

     
    • yogoshima

      12 Ianuarie 2013 at 5:30 am

      Acest an sper sa fie un an de calatorie prin Romania si cu siguranta prin judetul Hunedoara si fara indoiala voi veni la locul meu de nastere, Caransebes.

       
  10. Adina Nasta

    5 August 2012 at 10:14 pm

    Satul a fost locuit de pemi (germani din Bohemia) colonizati la inceputul secolului al XIX-lea. Diferenta este mare, sasi=sachsen (din Saxonia), colonizati in Evul Mediu in Transilvania, nu in Banat. Cele doua provincii au o istorie mult diferita. In mare parte, germanii din Banat se numesc svabi (de la provincia Suabia) si sunt colonizati dupa cucerirea provinciei de Austria (sec. XVIII-XIX).

     
  11. Bianca

    11 Ianuarie 2013 at 6:55 pm

    Sunt fermecata de acest sat chiar daca este parasit… Caut pe internet si citesc tot ce gasesc despre el dar cu toate ca satu la Rugi, un sat foarte apropiat de Lindenfeld parinti nu vor sa ma lase sa merg :((

     
    • Bogdana

      11 Ianuarie 2013 at 7:56 pm

      Bianca, explica-le ca te-ai bucura foarte tare sa vezi satul asta si in primavara propune-le sa faceti o excursie impreuna, sigur o s ale placa si lor si o iesire in natura e intotdeauna binevenita.
      Ma bucur ca ai putut sa il vezi macar putin si prin intermediul meu🙂

       
  12. Calin Vlad

    2 Mai 2014 at 1:20 am

    Scuze deranjul … Vroiam sa te intreb, exista in Lindenfeld un curs de apa??? Rau Parau???
    Multumesc frumos

     
    • Bogdana

      2 Mai 2014 at 2:24 pm

      Noi nu am dat de nici un fir de apa, nici pana la el, nici dupa.

       
  13. Marian

    24 Iunie 2016 at 10:23 am

    Buna,
    As vrea sa fac acest traseu din Garana pana la Liendenfeld pe jos.
    Se poate ca intr-o zi sa ma duc si sa ma si intorc ?
    De unde pot face rost de o harta mai clara pentru a nu ma rataci ?

    Multumesc

     
    • Bogdana

      24 Iunie 2016 at 1:26 pm

      Pffff, greu de apreciat daca se poate face pe jos intr-o zi dus intors, cel putin in conditile de atunci in care nu erau marcaje de nciun fel, posibil sa se fi schimbat lucrurile intre timp

      Au trecut cativa ani de atunci si ma gandesc ca daca nu este o harta a zonei macar niste facilitati tit sa se fi creat, niste sageti orientative sau alte marcaje.

      Eu personal nu m-as baga la o tura pe jos, dar asta in conditiile de atunci.
      Biciclete se gasesc de inchiriat si asta chiar este o alternativa faina,

       
      • Marian

        30 Iunie 2016 at 1:54 pm

        Scuze, dar biciclete nu se mai gasesc pe nicaeri.
        Am cautat la 3 ape, la Brebu, la ranch la festival acolo, nicaeri.. Doar sa le iau din Resita poate.. Insa prietena mea nu cred ca poate pedala atata, fiind incepatoare pe bicla.

        Chiar asa de greu sa fie traseul ? Adica este greu datorita reliefului, drum greu, de urcat sau este greu datorita faptului ca te poti rataci oricand ?

        Imi doresc mult sa fac acest traseu, dar pare mai aventuros ca alte trasee, noi nefiind persoane care sa urce des pe munte.

         
      • Bogdana

        30 Iunie 2016 at 2:03 pm

        Nu e greu, e lung doar si cum ziceai, nemarcat dar poate s-au schimbat lucrurile intre timp. Poate gasiti un localnic sa va dea niste puncte de reper sa nu bajbaiti ca noi. Sper sa revii cu vesti dupa, sunt sigura ca va descurcati

         

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: